Te ai pe tine, tu, cel care ești cu mine, sau tu, cel care ești cu tine? Dar te poți defini? Te poți restrânge la banalitatea unei suprimări a tot ceea ce ești tu? Și de ce încerci să nu fii tu, să te mulezi pe tiparul altcuiva, să devii, pentru un moment, un antipod satisfăcut prin ideea acceptării universale? Acela nu te mai reprezintă pentru că tu însuți i-ai permis să te scufunde și, naiv fiind, te-ai înecat. În tine te regăsești și, totuși, nu ești acolo. Ai dispărut sub o urmă a ta ce te-a strivit, iar când te vei reconstrui, nu vei mai fi nici tu, cel de odinioară, nici varianta ulterioară, ci un amalgam de bucăți desprinse cu furie și asamblate haotic. În metamorfoza ta, ți-ai păstrat esența prin distrugere și ai ridicat în jurul ei o alternativă nesatisfăcătoare. Prin încercarea ta ai devenit, poate, mai real decât ai fost vreodată și mai perfid decât îți puteai imagina. Tu ești în același timp tu și, totodată, un anti-tu ce te respinge continuu.
T.N.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu