Știi?

     Mă vezi ca pe o persoană sau ca pe un întreg? Vezi în mine un om sau o individualitate? Cauți o completare sau mă accepți în toată-mi sălbăticimea stricată? Ai o singură alegere. Cine sunt eu? Mă poți descoperi? Dar ce găsești în tine rezonează, oare, cu mine? Și cauți, cauți, cauți, te distrugi, nu afli, te pierzi, dar eu nu. Ai ales bine? Ai ales măcar? Ai plecat, ai renunțat, nu ai văzut nimic și te-ai dărâmat funebru. Dar te poți întoarce. Te întorci? Vezi acum alegerea? Uită-te mai bine, privești greșit. Nu te opri la prima intuiție, divulgă, adâncește-te. Cauți bine? De ce te uiți la mine? Eu nu am răspunsul, tu trebuie să alegi; ce alegi? N-o să mă găsești aici și nici acolo, nu urmărești esențialul. Ai grijă, te îneci. Ridică-te la suprafață, privește în ansamblu, ce vezi? Cine se uită înapoi la tine? Nu sunt eu, nu ești nici tu, nu suntem noi și totuși te privim înapoi. Dar tu nu ne vezi, nu te vezi și-ți cauți în propria-ți disperare chipul.

     T.N.

Un scriitor

     Un scriitor trebuie să trăiască alături de cuvintele sale pentru că dacă nu o face, acestea nu ajung niciodată a se metamorfoza în artă. Trebuie să merite amplitudine lor, să fie vrednic de a le purta în palme să să le ofere toată încrederea. Dacă nu se regăsește asta, acela nu este scriitor, ci doar un individ ce aspiră la sublimul tărâm al cuvintelor, fiindu-i prea teamă a-și încredința lor existența.

     T.N.