Totul

     Și poate vrem să spunem cuvinte ce nu ne aparțin, să facem lucruri ce nu ne definesc, să atingem idealuri exacerbate, să rămânem noi, să plecăm spre noi, să ieșim din sfera realului ireal, să ne distrugem, să renaștem, dar poate nu facem nimic. Pentru că nimicul acela contează. Privim totul în contingențele obișnuite ale lumii, alergăm spre aceleași obiective până când ținta se autodistruge, dar noi tot alergăm. Nu vedem nimic, risipim fiecare secundă pe ceea ce credem că nu e, doar pentru a demonstra contrariul. Pierdem bătălia cu voința, pierdem bătălia cu noi înșine și continuăm să pierdem până ne pierdem într-o mediocritate pe care nu o considerăm atât de mediocră. Ce facem, de fapt? Spre ce ne îndreptăm? Rămânem sau plecăm? Nu știm. Ne deplasăm haotic printre noi, lovim, strângem, ajutăm și ne simțim bine pentru că aparent știm. Într-un final vrem totul și, totuși, nimic.

     T.N.