Tenebrozitate, solitudine,
împietrire, trăiri sumbre și agonizante ce se lasă drept însoțitori antagonici
ai muribundului meu zbucium, o stare obscură, refulată în cele mai profunde
substraturi, o malefică forță lăuntrică, ticluind sublim drumul spre anihilare.
În urmă cu trei ani, o perioadă scurtă în coordonate temporale și totuși o
eternitate încărcată cu agonie, dispreț, incertitudine, dorința de distrugere,
totuși, lașitatea de a mă autoanaliza, o perioadă capabilă de a eclipsa întreaga
mea existență inutilă. Am iubit-o, și totuși voiam să dispară, singura ființă
care a reușit vreodată să trezească un sentiment, să aducă speranță, să lumineze
tenebrozitatea lăuntrică, fără cale de evadare, unicul spirit cu capacitatea de
înțelegere fracționară a tot ceea ce aveam să dezvălui. A trecut atâta timp, un
deceniu, un secol, un mileniu, o eternitate, clipe cu însemnătate profundă, mai
presus de contingențele mundane, totuși, doar un cuvânt pare că mai răsună fără
încetare, fără sens, cu recurența unei amintiri vagi, fără contur: Nila. O
prezență vie, colorată, încărcată cu speranța unui viitor, a unei lumi divine,
toate fiind spulberate de un trecut apăsător, dominant, cu tendința de
distrugere. O singură clipă, doar o persoană inocentă într-un loc nepotrivit,
elemente banale răspândite cu tenacitate într-o societate prefăcută și rece,
toate au fost suficiente pentru a elibera acest univers deja saturat de încă un
suflet inutil. Dar în lumea lor nu există reguli, doar dorința de putere,
singura armă fiind răzbunarea.
T.N.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu