Pandemoniu #5

     Gândul  unei clipe de extaz, o stare umbrită, restricționată, incapabilă de a pătrunde într-un mediu închis și dezolant, provoacă regretul, starea de ebrietate a unui dependent nerăbdător de a se autodistruge. Aceste clipe extatice, mirifice, au fost smulse de lângă mine prin simpla mișcare a unui deget; am rămas împietrit, incapabil de orice reacție, privind cum viața soției mele se prelingea domol pe podeaua dezintegrată, murdară, nedemnă de a purta o asemenea comoară.  Realul m-a izbit cu ferocitatea macabră a unui sunet asurzitor, imprimat adânc în memorie, o buclă temporală trăită cu recurență pentru această eternitate perfidă, balansată într-un singur fir de speranță, al meu regăsindu-se diafan, o singură mișcare și esența se va fi risipit, precum cea a Nilei, singura diferență fiind monstruozitatea palpabilă, mefistofelică ce se regăsește în interiorul meu. Iluzia. 

     T.N.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu