Ce este lumea? Are o prezență ce te zguduie până în capătul conștiinței sau trece nepăsătoare prin tine? Treci tu prin ea? Găsești viață în orice lucru mort, plutești într-o stare de inconștiență; cum știi că te-ai trezit? Primești în fiecare clipă un impuls către ceva. Nu știi de el, nu îl bagi în seamă, stai amorțit cu o nebună convingere a existenței depline. Și nu ieși. Rămâi într-o buclă a nepăsării cu mâinile goale, cu sufletul ars, cu fața spre tine. Și te întrebi, abia atunci întrebi, ce ai făcut? Unde nu ai mai văzut? Cine te-a înlocuit cu tine? Stai și privești, dar nu mai percepi ce îți dădea viață odată. Nu te mai recunoști, crezând că tu nu mai ești tu sau nu ai fost vreodată. Mai simți acum tu, oare, cum te simțeai aievea? Când chipul tău bătrân, din lanț nu te mai lasă, și oase gem, suspin, în viața ta întoarsă. Căzând în gol spre apă, privești în cer, spre zare, uitând cum ți-a fost casa și ce iubeai mai tare.T.N.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu